Dinamo a suferit o nouă înfrângere în Liga 1 și probabil că va lupta iar pentru evitarea retrogradării, dar jucătorii lui Ionel Gane sunt apărați de fani, care îi laudă pe fotbaliști pentru atitudine.
Totul s-a rupt pentru Dinamo încă din startul partidei, după eroarea lui Mihai Eșanu, dar fanii, prin vocea lui Andrei Gerea, cred că roș-albii au pierdut cu 0-4 doar datorită unei conjuncturi nefavorabile.
În plus, suporterii cred că jucătorii au și trac în această perioadă, în condițiile în care fanii au sărit în ajutorul lor și fac totul pentru a rezolva problemele mari din ultima perioadă. După ce au strâns bani prin intermediul programului „Doar Dinamo București”, jucătorii lui Jerry Gane au făcut deplasarea cu avionul la Botoșani.
„Echipa se leagă, se vede că are suflet. A fost o conjunctură azi, avem și un portar care are nevoie de meciuri, ca să capete experiență. O fi avut și trac, îmi dau seama că vor să facă pe dracu în patru, mai ales pentru suporteri. Vor reintra cei care au fost accidentați, suspendați. Eu merg pe o conjunctură”, a spus Andrei Gerea, membru DDB, la Digi Sport.
Dinamo are două înfrângeri consecutive în Liga 1 și riscă să joace iar în play-out, după ce antrenorul Jerry Gane a pierdut mai mulți jucători importanți în ultima perioadă.
Duelul dintre Botoșani și Dinamo a fost LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.
FC Botoșani: Hankic – Patache, Haruț, Șeroni, Țigănașu – Florescu, Rodriguez, Ongenda – Caia, Al Mawas, Keyta
Dinamo: Eșanu – Sorescu, Bejan, Ehmann, A. Radu – Crețu, Răuță, Achim, Fabbrini – Gueye, Borcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER